Se afișează postările cu eticheta romanian designers. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romanian designers. Afișați toate postările

duminică, 20 iunie 2010

Bloggerii, în primul rând

Dupa cum va promiteam, am pus la cale un guest-post - eu cu invitatia, iar Paula Negrea cu randurile bine cantarite despre bloggerii de moda din .ro, post Romanian Fashion Week. Si ceea ce are Paula a ne spune rezoneaza de minune cu ce am simtit la Iasi - cat mai avem de lucrat si crescut, ce cale interesanta, chiar daca grea si plina de provocari ar putea fi aceasta si ce oameni creativi si talentati are Romania (care nu, nu-i pacat ca-i locuita!). Si ca, desi noi, bloggerii, suntem uneori timizi, uneori hiperactivi si suparati, asta e "obiectul muncii" noastre - moda din Romania, chiar daca afectata de criza si trebuie sa invatam sa o tratam cu respect si profesionalism. Avem nevoie de ea, altfel nu ne-am fi transformat pasiunea intr-o ocupatie consumatoare de timp, nervi si, uneori, chiar bani. Iar cei care o fac la nivel profesionist, indraznesc a zice ca au nevoie de noi, chiar daca pe unii mai avem a-i convinge :)


Bloggerii, în primul rând



Din ambiţie şi cu multe bartere, femeia frumoasă (moda românească) a ieşit din casă, în 2010, în două locuri ce-i merită prezenţa: Clujul şi Iaşiul. Iar păcatul n-a mai fost că n-o vede nimeni. Ci că n-o vede cine trebuie.  

Dar de asta se vor îngriji atent, din toamnă, Laszlo Forray şi Ovidiu Buta, nici nu mă îndoiesc.
Cine a văzut-o a vorbit-o nu pentru cum ar fi de purtat cu mândrie pe stradă, ci pentru cum a „scăpat” de pe tocuri sau pentru cum s-a „trezit” goală, „apucată” de -o criză morală, sau pentru cum o Amalia, în lipsă de Năstase, şi-a refuzat-o vehement, din neştiinţă, pentru ca apoi să se sucească-n sentimente... 
Sau cam pe astea i le zice Google oricărui curios. 
Apropou, Google ăsta nu prea îi place încă pe bloggerii de modă. Ca urmare, omul de rând, poate doritor să afle ce se mai poartă şi cine i-ar mai merita atenţia, în afară de Botezatu şi Ciobanu, ajunge mai tot timpul în bălăriile unor site-uri de femei sau cotidiene online care relatează să n-adoarmă... nimic nou. Din lipsă de oameni de teren sau de oameni curioşi pe teren (jurnalişti le zice). 
Şi câte noutăţi ar fi de împărtăşit, numai bloggerii de modă ştiu. Sau... ei, în primul rând.

„Să ajungă şi moda să conteze, între toate”. Mă ţineţi minte cu miza asta, doar v-am supărat şi pus pe gânduri, la începutul anului.  Şi-o să vă pun iar, dragi bloggeri de modă. 
Vă scriu iar, acum, trecută prin jurnalism de business, prin comunicare, prin blogging, şi, cel mai relevant, prin management de cotidian online. Şi vă scriu aşa: aţi stat în primele rânduri ale show-urilor de modă din Cluj şi din Iaşi pentru că mişcarea asta e pe val „’n-afară”. 
Din poziţia voastră puteţi insinua cel mai natural decizii de cumpărare. Din poziţia voastră puteţi să creşteţi pofta pentru anumite piese, chiar să-i ajutaţi pe unii creativi să facă business.  
Numai că, spre deosebire de cum e „’n-afară”, voi nu aveţi încă nici un public restrâns, dar premium, cu superputere de achiziţie, nici un public numeros, cu superputere de gălăgie.Trebuie să asudaţi încă vreo cinci ani ca să vi-l construiţi.
De fapt, să luptaţi pentru ca tot mai mulţi români să ajungă să ştie mai mult de două sau trei nume de designeri români, respectiv mărci locale de modă cu adevărat merituoase. Să afle pe ce-ar merita să-şi cheltuiască mai isteţ banii şi să ajungă să poarte piese locale cu mândrie.
Asta dacă vă propuneţi ca blogurile voastre de modă să aibă un rost în modă.
Sigur, vă veţi lupta supranatural cu bună parte din media ca să ajungeţi să aveţi asemenea putere de conversie şi să treceţi, de fapt, podul, cu moda, spre stradă, traducând fandoselile şi inaccesibilul de la teve în ceva foarte uman, chiar gospodăresc. 

Dar nu mai bine vă văd eu, din toamnă, în primul rând al show-urilor ca bloggeri de modă ce relatează pentru cotidiene online sau pentru site-uri pentru femei? Lupta de care am amintit ar fi mai uşoară, lucrând deja pe un public de zeci de mii de internauţi. Dar în cunoştinţă de cauză.
Dacă vreţi să luptaţi, vă îndemn, deci, să încercaţi colaborări punctuale în presa mare. Şi, da, e de luptat pentru moda românească la ea acasă...

Imagini: prima - facuta de mine cu telefonul, in cea de-a doua seara de prezentari, a doua - Alomoda.

Obiectele dorintei


O lista luuunga de piese pe care le-as primi cu bratele deschise in dulapul meu. Toate, gasite pe Molecule-F, magazinul online lansat recent, concentrat pe promovarea si vanzarea creatiilor designerilor romani. Daca m-ar tine cardul de credit sa fac atatea cumparaturi dintr-o lovitura si daca Molecule-F ar livra in strainatate, mi-as alege rochia Dragon, amagitor de simpla, in tonuri maronii, semnata Rozalb de Mura si clasica rochie neagra (FE[MALE]) cu o trena drapabila in dependenta de imaginatie. 
Un medicament anti-depresiv, luand forma unei rochii Silvia Serban si doua rochii Corina Vladescu - lunga, cu un craniu imprimat, seducator de simpla si "insolenta", alta multa mai sculptata, decorata cu magnolii din aceeasi tesatura de bumbac.
Pentru a echilibra cantitatea de rochii dorita, o jacheta si un top ar fi solicitate. Ambele - 109. Seria de topuri e in mod particular amuzanta - reproduceri ale unor tablouri foarte cunoscute si texte inscriptionate pe sppate folosind "limbajul facebook".
Pana la urma, cred ca e un lucru binevenit ca Molecule-F nu livreaza in strainatate, altfel riscam sa ajung la faliment in ritm accelerat :D. Poate sa incep sa fac economii pentru urmatoarea vizita in Romania? hmmm...

Voi ce obiecte ale dorintei aveti in ultimul timp? 









vineri, 18 iunie 2010

miercuri, 16 iunie 2010

RFW 2010. Post-factum

LE: postarea a suferit cateva modificari minore si doua modificari majore - am adaugat raspunsurile Andreei Inankur, iar Medina Pop si-a dezvoltat comentariile deja existente.


De asemenea, o versiune completata de linkuri a acestui post a aparut si pe RFB. In acelasi articol puteti gasi si concluziile mele post-RFW, o lista de Da-uri si Nu-uri :)


Dupa fiecare seara de prezentari, in diminetile dinaintea urmatoarelor, pe drum inapoi si in multe discutii de dupa reintoarcerea la Bucuresti, am intors pe fata si pe dos, de n ori, colectiile preferate sau mai putin pe placul nostru, designeri si chiar, cate o "zice lumea" picanta. Dar misiunea RFW nu sta doar in a prezenta o serie de colectii pentru sezonul toamna-iarna, ci de a promova moda romaneasca in sine. Am rugat bloggerii participanti sa-mi raspunda la cateva intrebari legate de experienta RFW, mai ales ca cea de-a XII-a editie a oferit bloggerilor, cot la cot cu presa, sansa de a participa la eveniment, iar RFB - de a fi partener media. Mai ales ca organizatorii RFW au anuntat proiectul Showrooms@RFW, menit sa impuna un ritm bianual, asa cum ii sta bine oricarui eveniment de moda.
Nu planific sa las bloggerii in pace prea repede - am pus la cale, impreuna cu cineva tare drag si simpatic, o vizita de curtoazie pe Carola's Musings, un guest-post despre bloggeri si rolul lor in moda romaneasca, in speta, RFW 2010. Postarea va aparea cat de curand :)

Intrebarile au fost urmatoarele, pentru toata lumea:

1. Colectii preferate la RFW 2010 
2. Colectii care nu si-au gasit locul in peisajul RFW 
3. Vazand colectiile, stand de vorba cu designerii, te simti mai motivata sa investesti in creatii ale designerilor romani? 
4. Care dintre colectii ar putea avea cel mai mare potential de succes comercial?
5. Rolul bloggerilor in RFW (fiind primul RFW cu asemenea participare masiva)


Voua cum vi s-a parut festivalul? V-au placut anumite colectii? Ati dori sa cumparati piese anume vazute pe podium?


Alina Botea, T-I 2010

Roxana Radu, redactor-sef Ideal Mariaj, membru-fondator Romanian Fashion Bloggers 

1.Alina Botea, Lucian Broscatean, Andreea Tincu

2. Fie ca e buna, fie ca e rea, orice colectie romaneasca are loc in peisajul RFW. Altfel nu ar avea loc de evolutie. Imi amintesc in 2007, am criticat aspru colectia Andreei Tincu si mai nu am afirmat ca nu isi avea locul la RFW. Andreea nu s-a suparat, a tinut cont de critici si uite unde a ajuns intre timp - unul dintre cei mai buni designeri din Romania. Cred ca asta spune totul, nu?

3. Dar nu e nevoie de motivatie ca sa investesti in creatiile designerilor romani. Investesti in ceva pentru ca iti face placere. Am o rochie, primita cadou si creata de Ludmila Corlateanu, care face mai multe furori decat o rochie de la Albera Feretti ... 

4. Pai traim in era lui Lady Gaga, toate ar trebui sa aibe potential comercial, nu? Mai in gluma,  mai in serios, pentru piata din Romania si clientela romaneasca colectia Cristina Nichita ar avea cel mai mare potential comercial.

5. Acoperire media. Am primit aceleasi acreditari ca si jurnalistii.  Si asta spune tot, nu? Oricum mai nou si stilistii de moda/editorii de moda au blog.


Andreea Musat, T-I 2010

Mihaela Balan, jurnalist, blogger






1. Andra Clitan, Andreea Musat, Lucian Broscatean, Irina Marinescu, Andreea Tincu 

2. Colectiile de incaltaminte, vizibile doar din randul intai si fara a avea acea doza de creativitate pt a participa la o saptamana a modei.

3. Discutia cu designerii ajuta foarte mult la intelegerea punctelor lor de pornire in realizarea colectiei, explica detaliile ce tin de cusaturi, materiale etc. Si da, in unele piese as investi in urma a ceea ce am vazut...

4. Irina Marinescu, Andreea Musat, Adelina Ivan 

5. Nu am fost o prezenta neglijata si nici privita cu un ochi indoielnic, ci doar cu un ochi-observator. Avem atuul de a posta imediat ceea ce vedem/pozam/filmam. De asemenea, am putut sta de vorba cu designerii, la fel ca orice alt jurnalist. 


Irina Schrotter & Andreea Raicu TI 2010

Adriana Ancuta, blogger, PR pentru Tuxedo Confessions. 

1. Lucian Broscatean, Andreea Tincu, Universitatea din Cluj, Tatiana Strimbovschi, Lena Criveanu.

2. Nu-mi explic de ce mai e nevoie sa apara in program colectiile de pantofi   

3. Daca ar fi dupa mine, mi-ar placea sa-mi schimb garderoba de 2 ori pe ani si de fiecare data sa o fac la o saptamana a modei din romania. As investi in creatiile ale designerilor din Romania pentru ca piesele pe care le prezinta sunt lucrate tot mai bine, iar design-ul lor este cu mult peste ceea ce gasesti la magazinele cu profil mass-market pe care le ai la dispozitie cand mergi la shopping.  

4. Irina Schrotter, Andreea Raicu, Adelina Ivan, Andreea Tincu. 

5. Bloggerii sunt inca o voce prin care un eveniment poate ajunge la publicul larg iar organizatorii stiu asta foarte bine. As vrea sa cred ca fiecare din noi e constient de faptul ca vocea lui e auzita de publicul lui si ca e nevoie, in aceste conditii, ca ceea ce spune sa fie emis cu responsabilitate majora. 


Lucian Pop, T-I 2010

Medina Pop, blogger 

1. Andra Clitan, Lucian Broscateanu, piese din colectia lui Lucian Pop, piese din colectia Kingai Varga..

2. Alina Ene, Sergiu Chihaia, Razvan Vasilescu, Violeta Gaburici, Alina Popescu. De ce? Pentru ca sunt niste colectii extrem de slabe, care nu au ce cauta in calendarul unui Fashion Week.

3. In general, contactul direct cu creatiile unui designer si povestea din spatele conceperii stau la baza verdictelor mele "bun" sau "prost". Evident ca intre a vedea o rochie intr-o revista si a o avea in mana, aflandu-i povestea si studiindu-i detaliile, este o mare diferenta. Diferenta care te determina sa cumperi sau sa pleci mai departe. Nu as cumpara design romanesc de pe net, fara sa il probez, fara sa ma asigur de finisaje, fara sa simt materialul. Ca atare, intotdeauna a vedea colectiile si a sta de vorba cu designerii produce o reactie asupra mea - o reactie pozitiva, sau, dimpotriva, una negativa. Nu pot spune ca am plecat de la RFW mai motivata sa investesc in creatii ale unor designeri romani. Cei pe care ii admir si pe care i-as purta se vand destul de scump.  Asta e primul aspect la care trebuie sa te gandesti atunci cand pui intrebarea de fata. 

4. Colectia Andrei Clitan este una dintre putinele care s-au incadrat in sezonul de toamna iarna. Atat din punct de vedere al croiului, cat si din punct de vedere al materialelor folosite si al paletei cromatice.  Contine atat piese de zi cat si piese de seara. Este purtabila in proportie de 100%. As fi foarte bucuroasa sa primeasca o reactie pozitiva si sa se loveasca de un succes comerical. Lucian Broscatean a avut, la randul lui, o colectie care se incadreaza in parametrii toamna-iarna. Insa Lucian este un designer avangardist si vizeaza un target specific. In cazul designului avangardist nu cred ca putem vorbi, in general, de succes comercial. Pentru ca  nu sunt haine pe care le poate purta si agrea oricine.

5. Rolul bloggerilor? Sa laude si sa multumeasca organizatorilor pentru sansa minunata care le-a fost oferita. Sa isi dea cu parerea, dupa niste criterii relative, unul dintre ele fiind propriul gust, ce e bun si ce e prost. De cele mai multe ori, majoritatea colectiilor trec ca fiind bune, pentru ca bloggerii au nevoie de sustinatori. Cu alte cuvinte, majoritatea bloggerilor din Romania nu au niciun rol concret pentru industrie. In afara de cel al propagarii stirilor, precum un ziar care se vinde in intersectie. Nu pot fi formatori de opinie, pentru ca nu au suficienta personalitate si stil. Nu pot fi nici critici, pentru ca ochiul lor nu este suficient de format. In tara asta, daca sunt 5 bloggeri care merita atentie, ma declar multumita. Si cred ca pot gasi 5, dar nu mai multi. Nu inca.



Mihaela Glavan, T-I 2010

Daiana Folea, blogger

1. Andreea Tincu, Lucian Broscatean, Andra Clitan. Cu ochii inchisi.

2. Papucei, Mihaela Glavan (din simplul considerent ca sunt colectii de accesorii). Din punct de vedere al calitatii ar fi multi altii de adaugat dar a judeca exclusiv pe baza ultimei colectii prezentate este nedrept. Cred ca oricat de bine s-ar face selectia colectiilor, tot va fi ceva de obiectat. Diversitatea trebuie, pentru ca atunci ies in evidenta cei mai bun designeri, care au tonul cel mai adecvat unui astfel de festival.

3. As investi oricand in piese create de cei enumerati la punctul 1. Nu cred neaparat ca discutia (scurta, cum altfel) cu un designer te poate convinge sa ii si cumperi munca. In plus, trebuie privit din punct de vedere al consumatorului de rand, care nu are ocazia de a cunoaste personal designerii. Designerii trebuie sa poata convinge clientii exclusiv prin ceea ce trimit pe podium. E cartea lor de vizita.

4.  Lena Criveanu, Irina&Andreea, Mirela Diaconu, Andreea Tincu, Andra Clitan, Irina Schrotter. Mai sunt si altele, dar la care nu toate piesele sunt bune de trimis direct in magazin.

5. In primul rand trebuie sa nu uitam ca bloggerii sunt singurul tip de media care poate oferi publicitate gratuita unui public permanent receptiv. Audienta, cititorii, ii apreciaza pentru subiectivitate si implicit cred opiniile sincere. La bloggeri, totul este trecut prin filtrul personalitatii proprii, pentru ca nu trebuie sa adere la imaginea unui brand. RFW nu are alti critici (cat de cat avizati) care sa nu fie la randul lor designeri sau esteti. Populatia are nevoie de parerile unor oameni care, iata, nu fac parte din nici una dintre tabere: nici din cea a designerilor, nici din cea a neavizatilor. 
Acestea fiind spuse, rolul bloggerilor in RFW este de a-si face cunoscuta parerea despre fiecare colectie pentru a facilita raspandirea modei romanesti asa cum se vede ea: buna sau mai putin buna,  dupa gustul criticului si preferintele designerului.



Kinga Varga, T-I 2010

Adina Necula, Fashion&Beauty editor Hotcity.ro, blogger

1. Andreea Tincu, Lena Criveanu, Andra Clitan, Lucian Broscatean, Alina Latan, Kinga Varga

2. Lucian Pop, Papucei si cu parere de rau pentru un business altminteri functional insa fara directie Irina Schrottter Men si Razvan Ciobanu

3. Activand de ani buni in aceasta industrie, deseori am preferat sa investesc in creatii ale designerilor romani, mai ales cand am avut in fata ochilor exemple pozitive si care au meritat atentie. Ma bucur ca la Iasi am remarcat in cazul multor colectii si o calitate mai buna a finisajelor, comparativ cu anii precedenti.

4. Tocmai asta este si menirea colectiilor: sa nu ramana strict pe podium sau in atelier ci sa poata fi multiplicate. Din punctul meu de vedere as miza pe: Kinga Varga, Alina Botea, Andreea Tincu si Andra Clitan.. cu toate ca nici colectia Schrotter-Raicu nu este de neglijat daca este sa ne referim strict la partea comerciala.

5. In primul rand trebuie remarcata deschiderea organizatorilor si initiativa de a invita si bloggeri de moda in cadrul festivalului. Un semn ca si moda romaneasca incearca sa se alinieze tendintelor media manifestate global. Apoi, aportul unor oameni tineri, insa pasionati de evolutia industriei, cu siguranta poate constitui un input excelent, in conditiile in care activitatea acestora comprima o abordare documentata si profi.




Alina Latan, T-I 2010


Andreea Inankur, Editor de moda IntreFete.ro, manager de proiect Alomoda



1. Andreea Tincu, Lena Criveanu, Andreea Musat, Lucian Broscatean, Alina Latan si Tatiana Strimbovski. 



2. Lucian Pop pentru felul in care a ales sa o stilizeze, George Hojbota, Sergiu Chihaia, Alina Botea si, cu parere de rau, Razvan Ciobanu si Mircea Barbulescu, designeri deja consacrati de la care aveam oarece asteptari.

3. Spunand investitie ai punctat foarte bine. Da, grija lor pentru materiale, croiala, finisaje si aspect final este de apreciat si piesele pe care le realizeaza merite sa acapareze garderoba femeilor din Romania si din toata lumea. Desi exista perceptia ca o piesa de designer este automat si scumpa, am fi suprinsi sa vedem "lista de preturi"... Merita ca atunci cand ne permitem, sa alegem o rochie de designer roman in locul a 2 rochii Zara. 

4. Irina Schrotter, Alina Latan, Andreea Musat, Adelina Ivan si cateva piese de la Irina Marinescu + twenty(2)too    

5. Dupa cum am discutat si noi doua in particular, mi-ar fi placut sa fim "mai fasnete" si sa realizam cateva materiale mai spectaculoase. Oricum, pentru prima participare ne-am comportat si raportat onorabil. Rolul nostru? O legatura imediata si facila, un canal de comunicare instant ...




Toate imaginile: rfw.ro

luni, 14 iunie 2010

RFW 2010: Prezentari seara II

Dupa cateva nopti nedormite si sapte ore petrecute in aeroportul din Budapesta, in asteptarea imbarcarii spre Podgorica, ajung sa va relatez pe scurt despre trei colectii care mi-au atras atentia in cea de-a doua seara de prezentari. Mie imi plac povestile bine spuse, asa ca seara asta le este dedicata.

Andreea Tincu & Sense




Mie-mi place Andreea Tincu. De fapt, e printre designerii romani preferati. Colectii "curate", gandite, coerente, dar niciodata plictisitoare. Haine care se pot traduce extrem de usor in viata multora dintre noi, fara eforturi de adaptare prea mari, piese cu un croi impecabil (cel putin din ce pot judeca de pe podium si din imagini - din pacate, in orele in care am explorat backstage-ul, cabina Andreei Tincu era inchisa, asa ca nu am avut ocazia nici sa le studiez in detaliu, nici sa cunosc designerul personal, desi cred ca as fi avut un atac subit de timiditate oricum, asa cum am patit cu Andra Clitan :). Exista o poveste in spatele acestor piese, cea a soldatelului de plumb si a balerinei sale, dar povestea nu ameninta personalitatea purtatorului. 
Ca tot ne place sa discutam in ultimele sezoane juxtapozitia feminin-masculin, mai ales in ultimele sezoane, atrageti atentia la cat de feminin arata jachetele si camasile inspirate din diverse elemente ale uniformei militare, in juxtapozitie cu niste coapse puse frumos in evidenta printr-o pereche de pantaloni, fuste mini, matase de un rosu intens. O colectie laconica si foarte seducatoare in tonuri de gri si rosu. Si o multime de noi piese in lista interminabila de Obiecte ale dorintei.



Andra Clitan




Daca voi mai avea ocazia sa particip la evenimente de asemenea anvergura, o voi face in primul rand pentru ca imi da ocazia sa vad colectiile din mai multe perspective - in backstage, in detaliu, eventual descosand designerul despre croi, realizare si concepte. Pe podium - pe viu, pentru a vedea hainele in miscare, puse in valoare de manechine si post-factum, in imagini, pentru a cerne impresii. In cazul "Back to Roots", colectia pentru sezonul toamna-iarna 2010, semnata Andra Clitan, am reusit sa bifez toate cele trei puncte. Sa vad cum detaliile disparate, "pipaite" timid in cabina, prind viata pe catwalk si cat de contemporane apar, brusc, deciziile designerului. Daca tricotajele cu model floral stilizat nu emanau prea multa charisma pe umeras, introduse intr-o tinuta masculina, au devenit un jucator de temut. Andra zicea pentru aceasta colectie ca se intoarce la radacinile maramuresene, dar nu e nici urma de praf din curaful strabunicii in aceasta insiruire de tinute. Tricotajele, pielea, lana, pluta si lemnul, toate materiale cat se poate de naturale, sunt puse in aplicare intr-o maniera cat se poate de moderna, in piese destule femei active se vor simti motivate sa le poarte.





Lena Criveanu


Mi-ar fi greu sa nu fac declaratii de dragoste colectiei Lenei Criveanu, eu fiind o fana declarata a culorilor si combinatiilor ingenioase si delicate. Faptul ca designerul le-a adus la viata prin rochii romantice si jachete minunat construite nu poate constitui decat un mare bonus. Sunt cunoscuta printre colegii mei de serviciu pentru alegerile aparent "nepractice" de haine in timpul iernii - ce poate fi atat de ne-practic, provocator si dezirabil intr-un februarie sters si incolor, decat o rochie in stilul anilor '30, purtata cu o redingota pufoasa. Minunate broderii (detaliile carora le-ati putut observa in postarea-preview de mai devreme), volume ce echilibreaza feminitatea rochiilor si accesorii de par fantastice (inspirate, as zice, din costumul national rusesc). Lena Criveanu creeaza un personaj, unul de poveste, dar piesele sale par a rezista de minune si pe cont propriu, separate de restul.



vineri, 11 iunie 2010

Preview seara II

Astept sa apara imaginile colectiilor serii de astazi, finale (din pacate, as zice, parca as mai pofti :)). Pana imi adun gandurile si cuvintele in ordine (si citesc si comunicatele de presa - mi-am descoperit o noua pasiune zilele astea, cea de a gasi cele mai "etajate" metafore si cele mai alambicate intorsaturi de fraza, mda), va impartasesc cateva imagini din backstage si din cabinele catorva designeri, toate surprinse in dupa-amiaza zilei de ieri. Caldura e inamicul numarul unu, clar!

Alina Ene, colectie de debut




Texturi si tesaturi la Irina Marinescu





Andra Clitan (sunt innebunita dupa rochia de piele si lana, dupa pantalonii de piele maro, dupa tricotajele manuale pe care nu le-am fotografiat, dupa pantofii barbatesti si clutch-urile din piele si pluta)





Lena Criveanu (1. vreau si eu o redingota cu dosala galbena, 2. As purta piesa brodata si pe dos, ca prea e frumos efectul atelor pe tesatura aia diafana, 3. Vreau boleuri cu volum si broderii)





Din atmosfera backstage-ului




Andreea si Adriana - echipa AloModa



Lucian Broscatean, agitat, dar fericit dupa succesul dublu al zilei de ieri :)

PS: am plecat la re(rere)facut bagaje si, daca am noroc, si ceva somn.

PPS: ei, as fi vrut si eu ca fotografiile sa fie mai reusite, dar atat a putut scoate functia automata in condiitile existente de iluminare. Ca la priceperea mea (inexistenta) a incerca setari manuale in conditiile astea echivala cu prea multe minute pierdute :) Asa ca sa-mi fie cu scuzare!