Mi-am amintit de povestea asta vreo doua zile in urma, in drum spre casa, pe promenada de pe malul raului Mur, unde cuplurile se cuibaresc pe banci de piatra si oamenii vin sa citeasca, cautand liniste si sunetul valurilor. Istoria nu e vesela, nu e nici amuzanta, dar ma macina de cateva zile si simt ca trebuie sa o spun.
O carte de care am fost fascinata ani de zile. O enciclopedie a modei, ilustrata in mod superb, cu reproduceri ale unor opere de arta si gravuri din revistele de moda ale timpurilor. Eram prin clasa a cincea sau a sasea si imi amintesc si acum ce placere era sa ii rasfoiesc paginile. Cred ca anume tomul ala mi-a subliniat curiozitatea starnita de vechile exemplare de Burda nemteasca gasite prin casa.
Cartea insa nu era a mea. Am descoperit-o si imprumutat-o din biblioteca bunicilor unei prietene. Cristina imi era colega de clasa, fiica de arhitecti, slabuta, bruneta, palida si bolnavicioasa, cu o imaginatie si creativitate peste medie. Bunicul sau, fost ministru, locuia cu sotia sa intr-un imens apartament de patru camere in centrul Chisinaului si Cristina isi petrecea saptamana la ei, fiind la cinci minute de mers de scoala. O familie de intelectuali, nici prea bogati, nici ducand lipsuri.
Cum de ne-am imprietenit nu stiu. Ea avea limba mai ascutita si mai multa siguranta de sine decat mine. Si familia era vorbitoare de rusa, desi isi dadusera fiica la scoala romana. Nu imi amintesc exact despre ce discutam, dar ocupatii ne gaseam intotdeauna - plimbat prin parc, privit Pocahontas "la video" si analizat colectia de papusi si abtibilduri. Imi explica cum l-a ajutat pe tatal sau sa construiasca macheta pentru un proiect, iar eu, mostenitoare demna a obsesiei familie mele pentru carti, incercam sa nu oftez prea zgomotos la vederea rafturilor de clasici si albume de arta.
Am tinut cartea vreo doua luni. O tratam cu atentie aparte, incercand sa nu o patez si o rasfoiam zilnic. Citisem toate textele si puteam deosebi o rochie de secol XVII de una de secol XVIII dintr-o clipire. Stiam ca spaniolii introdusesera corsetele, impreuna cu gulerele imense de dantela scrobita si ca acele corsete nu erau menite sa starneasca pasiuni, ci mai curand sa le reprime, intr-o continua tortura a carnii pacatoase.
Intr-un cuvant, eram fascinata.
Am vanat-o mult dupa aceea, prin librarii, consignatii si magazine buchinistice. Era o editie scumpa si destul de rara. Am gasit-o aseara intr-un magazin online rusesc, dupa ce mi-am amintit cum, intorcandu-ma de la Iasi, unde taica-meu isi scria doctoratul, am vazut-o pe maica-mea purtand o banda neagra la palaria de vara. Era prima saptamana a vacantei , mirosea a libertate si asteptam cu nerabdare sa plec la nord, la bunici si viata parea un lung sir de placeri si zile senine, dar ea se intorcea de la o inmormantare.
Cristina, cea gratioasa, fina si extrem de bolnavicioasa, ajunsese in urma a ceea ce parea una dintre eternele sale raceli, la spita, muring, in doua saptamani de leucemie galopanta.
Iar biblioteca am revazut-o inca o data, cand am mers impreuna cu maica-mea sa o vizitam pe bunica franta de durere. Maica-mea incerca sa o imbarbateze si sa o aline pe femeia aia plina de demnitate, medic ce nu isi putea ierta ca in cazul singurei nepoate nu a putut presimti si preveni pericolul.
Vreau sa-mi cumpar cartea. Nu doar pentru continut, ci si in memoria unei fetite de treisprezece ani cu care desenam printese in haine de bal si visam cu ochii deschisi pe o banca in Parcul Soborului.
O carte de care am fost fascinata ani de zile. O enciclopedie a modei, ilustrata in mod superb, cu reproduceri ale unor opere de arta si gravuri din revistele de moda ale timpurilor. Eram prin clasa a cincea sau a sasea si imi amintesc si acum ce placere era sa ii rasfoiesc paginile. Cred ca anume tomul ala mi-a subliniat curiozitatea starnita de vechile exemplare de Burda nemteasca gasite prin casa.
Cartea insa nu era a mea. Am descoperit-o si imprumutat-o din biblioteca bunicilor unei prietene. Cristina imi era colega de clasa, fiica de arhitecti, slabuta, bruneta, palida si bolnavicioasa, cu o imaginatie si creativitate peste medie. Bunicul sau, fost ministru, locuia cu sotia sa intr-un imens apartament de patru camere in centrul Chisinaului si Cristina isi petrecea saptamana la ei, fiind la cinci minute de mers de scoala. O familie de intelectuali, nici prea bogati, nici ducand lipsuri.
Cum de ne-am imprietenit nu stiu. Ea avea limba mai ascutita si mai multa siguranta de sine decat mine. Si familia era vorbitoare de rusa, desi isi dadusera fiica la scoala romana. Nu imi amintesc exact despre ce discutam, dar ocupatii ne gaseam intotdeauna - plimbat prin parc, privit Pocahontas "la video" si analizat colectia de papusi si abtibilduri. Imi explica cum l-a ajutat pe tatal sau sa construiasca macheta pentru un proiect, iar eu, mostenitoare demna a obsesiei familie mele pentru carti, incercam sa nu oftez prea zgomotos la vederea rafturilor de clasici si albume de arta.
Am tinut cartea vreo doua luni. O tratam cu atentie aparte, incercand sa nu o patez si o rasfoiam zilnic. Citisem toate textele si puteam deosebi o rochie de secol XVII de una de secol XVIII dintr-o clipire. Stiam ca spaniolii introdusesera corsetele, impreuna cu gulerele imense de dantela scrobita si ca acele corsete nu erau menite sa starneasca pasiuni, ci mai curand sa le reprime, intr-o continua tortura a carnii pacatoase.
Intr-un cuvant, eram fascinata.
Am vanat-o mult dupa aceea, prin librarii, consignatii si magazine buchinistice. Era o editie scumpa si destul de rara. Am gasit-o aseara intr-un magazin online rusesc, dupa ce mi-am amintit cum, intorcandu-ma de la Iasi, unde taica-meu isi scria doctoratul, am vazut-o pe maica-mea purtand o banda neagra la palaria de vara. Era prima saptamana a vacantei , mirosea a libertate si asteptam cu nerabdare sa plec la nord, la bunici si viata parea un lung sir de placeri si zile senine, dar ea se intorcea de la o inmormantare.
Cristina, cea gratioasa, fina si extrem de bolnavicioasa, ajunsese in urma a ceea ce parea una dintre eternele sale raceli, la spita, muring, in doua saptamani de leucemie galopanta.
Iar biblioteca am revazut-o inca o data, cand am mers impreuna cu maica-mea sa o vizitam pe bunica franta de durere. Maica-mea incerca sa o imbarbateze si sa o aline pe femeia aia plina de demnitate, medic ce nu isi putea ierta ca in cazul singurei nepoate nu a putut presimti si preveni pericolul.
Vreau sa-mi cumpar cartea. Nu doar pentru continut, ci si in memoria unei fetite de treisprezece ani cu care desenam printese in haine de bal si visam cu ochii deschisi pe o banca in Parcul Soborului.
0 comments:
Trimiteți un comentariu