Mi-am propus sa rezist trendului anilor '80, din doua motive evidente - nu mi-au placut niciodata si am zis ca tendinta asta aduce nitel a disperare in unele cazuri. Stiti si voi - criza, alea-alea, umerii drept simbol al rezistentei (imprumutati pe timpul razboiului II, din multe motive), nevoia de schimbare si reevaluare exprimata printr-o silueta mai simpla si mai puternica, accentul cazut pe picioare drept simbol... whatether, simbol al tuturor explicatiilor social-culturale, reale sau inventate, care fac deliciul unui geek in ale modei, dar nu intereseaza, in final si pan' la urma, consumatorul/cumparatorul.
Clienta (aia din statisctici) vrea rochii si jachete care sa-i stea bine (in stilul ascunde aici, subliniaza acolo) - haine care sa aiba doza necesara de "avangardism" cat sa o faca interesanta, individuala dar si "la curent cu curentul", fara sa revolutioneze insa prea mult. Siguranta, putere de seductie, confort la urma urmei si aprobare/aprecierea celor din cercul de care apartine.
Ei, uita ca reteta functioneaza in ambele sensuri, in unele cazuri. Corina Vladescu ar fi unul dintre ele. Are si concentrare si pasiune, si forta de munca si idei creative bine editate. Interpreteaza anii aia '80 intr-un fel care ma face si pe mine sa sar in sus de dorinta de a proba ceva - cu elemente avangardiste si futuriste interesante, dar (I hate this word :D) purtabile. Si nu doar de un model middle-weighted. Eu sunt departe de standarde, dar m-as aventura la sacoul in dungi sau la rochia lunga cu spate semi-dezgolit.
Jos palaria, intr-un cuvant!
