joi, 11 decembrie 2008

De prin Podgorica

Vreo doua seri in urma:
ma chinuiam sa adorm langa un sot care dormea cu multa nonsalanta. Probabil ca, in eforturile mele sustinute de a ma aranja comod, l-am deranjat. A mormait ceva, prin somn, foarte indignat, eu, ca sa fac conversatie, ca de adormit nu reuseam, l-am rugat sa repete.
-Esti PSD-ista!
-Poftim?
- Pe fruntea ta scrie ca esti PSD-ista!, dupa care s-a intors cu posteriorul la mine si si-a continuat somnul. Eram atat de socata, incat am inceput sa rad doar cateva minute mai tarziu, cu capul afundat in perna.
A doua zi, l-am sunat de la serviciu sa-i relatez tarasenia, pe care el, in mod evident, nu si-o amintea. Am ras cu lacrimi amandoi, la telefon, timp de cateva minute, pana am inceput sa icnim si s-au alarmat colegele ca o fi murit cineva de-mi curg lacrimile siroaie.
(Ma razbun numindu-l PDL-ist! Da' macar suntem la guvernare, nu?!! :))))
LE: Disclaimer: eu nu sunt PSD-ista. Nici nu voi fi vreodata. Si nici eu, nici barbatul vietii nu planificam sa aderam la nici un partid in deceniile urmatoare. FYI.

De vreo doua saptamani in urma:
Suna un nene, da peste mine:
- Io sunt cutare cutarovici si am polita la neavoastra.
- Buna sa-ti fie inima! Poftiti de va spuneti pasul (politicoasa, eficienta, cu inflexiuni profi in voce, ca deh, trei ani de experienta nu ii arunci pe geam. Te rezolvam, nene, imediat te rezolvam! Adica zi-mi ce vrei ca nu ar trebui sa mai socheze nimeni si nimic, ca am vazut /auzit nebuni de tot felul. Prin asigurari, ca si prin alte domenii, avem specimene de vaza, alese cu atentie pentru satisfactia personala a angajatilor!). Cu ce va pot ajuta?
- Pai, am primit instiintarea de plata trimisa de voi si sa stiti ca eu stiu cand tre' sa platesc, asa ca sa nu-mi mai trimiteti!
Eu (car-mar, blocata - de obicei clientii sunt foarte nervosi ca nu primesc instiintari, in 95% din cazuri din vina postei):
- Pai stiti, noi avem obligatia sa va anuntam in scris...
- Don'soara, eu stiu ca am obligatia sa va platesc, asa ca notati-va acolo in calculator ca mie sa nu-mi mai trimiteti, da?!...
.... (instiintarile se trimit automat, generate lunar de Inteligenta noastra Artificiala, asa ca, probabil, o sa mai aud peste cateva luni de nenea cel bun-platnic. Dar trebuie sa recunoastem ca logica lui e infailibila si ca fiecare client de-al nostru, spre deosebire de cel al concurentei se poate simti pentru cele cateva minute vorbite la telefon, buricul pamantului!)

La vreo doua zile dupa ce mi-am luat salariul:
Plecasem mai devreme de la serviciu, pentru a ajunge la banca sa scot bani si a ma duce la agentia de tusim sa-mi platesc biletul de avion spre Bucuresti (conceptul de internetbanking e prea fresh pe la noi). Deoarece ploua si eram pe tocuri, am zis sa chem taxiul. I-am zis locul unde il comandam in mod obisnuit, la doi pasi de serviciu. Gospodjitsa (domnisoara, adica), in patru minute e acolo.
Booon. Stau deja de opt minute. Trec zece taxiuri pe langa mine, doua dintre care ale companiei pe care o sunasem eu. Incep incet sa ma enervez. In sfarsit apare unul, de dupa colt - sigur asta o fi al meu, sa ma salveze de sub ploaie!
Salvarea a intarziat din motive obiective. Inaintea taxiului meu (caci al meu era), un altul, negru, se opreste sa-si lase pasagerul fix in mijlocul drumului. Nu exagerez - putea sa traga pe dreapta unde asteptam eu, ca avea loc. Dar s-a oprit frumos in mijlocul unei strazi aglomerate, din centrul capitalei muntenegrene. A asteptat pana clientul a platit si a iesit alene, a trantit incet usa, dupa care a a deschis-o/inchis-o din nou. Incet, cat de incet posibil, automobilul s-a pornit din loc (in spatele lui, pe langa taxiul meu alb, se formase deja o coada considerabila de masini ce voiau sa faca dreapta). Intre timp, s-a trezit una care tocmai iesise de la serviciu, ca n-ar strica sa ia un taxi. A alergat fluturand din maini, ca, deh, nu sunt decat vreo 10 de companii de taxi in orasul asta de 150.000 de locuitori, l-a oprit (ghiciti unde? raspuns corect - in mijlocul strazii!), a intrebat daca e liber (eu, de pe trotuar, in gand - &*%*&^%**££!^&!!!), a inchis usa din fata, a deschis usa din spate si s-a asezat. Toata actiunea s-a petrecut cu incetinitorul, pentru efect dramatic maxim, in fata ochilor mei infometati si a picioarelor mele obosite... Cel mai amuzant fapt este ca nimeni nu a claxonat. Au stat toti cumintei, asteptand ca nerodul sa permita miscarea. Asta m-a uimit cel mai tare! (In Bucuresti, probabil ca urechile mele ar fi avut parte de o expunere artistica a Istoriei injuraturii romanesti.)

Cum a trecut saptamana pe la voi?

PS: postarea aceasta trebuie citita cu multa ironie si intelegere fara de bloggerita voastra obosita si plictisita de prea multa ploaie si frig. Faptul ca maine e vineri e cel putin imbucurator...

1 comments:

nookie spunea...

mai bine PSD-ista decat UTC-ista:))
>asa ma mai alinta mama si eu nici nu am prins perioasa comunista...
deh sunt in trend "alinturile" astea

Trimiteți un comentariu